Nu stiu daca sunt singurul (cu siguranta ca nu) care atunci cand vine seara si timpul de dormit, ma intind in pat si ma napadesc ganduri din ce in ce mai bizare. Chiar daca nu ma consider un optimist inrait, am dozele mele de realism incurcate din loc in loc cu un ... las ca e si maine o zi. Problema vine noaptea. Cand ma pregatesc sa trec pragul catre celalalt mal si sa intru incet dar sigur in subconstient, imi vin in minte toate acele ganduri care au menirea sa te tina treaz chiar daca tu ai nevoie de somn ca pestele de apa. Nu stiu de ce se intampla asta.
Poate ca suntem facuti ca sa ne iertam partial greselile facute la timpul nepotrivit, si prin asta ma refer la decizii prost luate in momente cheie. Fiecare ne luptam cu asa ceva. Fiecare ne uitam inapoi cu furie stinsa partial si simtim cu o oarecare tristete dorinta de a vorbi cu propriul "eu" de acum 5 - 10 ani (altii poate 20 - 30 de ani) pentru al impiedica sa faca ce ia fost scris sa faca. Iar caruia nu i se intampla asa ceva sa se considere fericit. Din fericire somnul pune sfarsit gandurilor care din cand in cand ne macina iar dimineata parca vedem lumea cu alti ochi. Nu vreau sa fiu pesimist insa trairile omenesti sunt generale si cum am zis mai sus nu cred ca sunt singurul care trece uneori prin situatii de felul acesta. E usor sa te uiti inapoi... e mai greu sa privesti inainte.
Fiecare avem lupta noastra. Imi zicea cineva recent ca - fiecare isi cunoaste necazul - el insusi trecand printr-o situatie mai delicata... Cruci sunt destule si important este sa stim cand sa le mai lasam jos. Cred ca credinta te poate ajuta sa vezi lucrurile mai clare si sa iei decizii mai bune... chiar daca in trecut nu le-ai luat.
Cunosc persoane destul de apropiate care au luat-o pe un drum gresit de ceva timp si le este enorm de greu ca sa se faca doar cativa pasi inapoi si sa inceapa de la zero... insa una din proastele calitati ale noastre este ca odata porniti greu ne mai opreste cineva. Din diferite motive pe care le stie fiecare continuam sa mergem pe un drum al ranirii propriei persoane. Nu spun distrugere pentru ca eu consider ca exista oricand speranta unei schimbari... totusi din cauza unei decizii gresite luate intr-un moment de prostie reusim sa ne facem rau fara ca sa dam oportunitatea unei secunde alegeri. Ma gandesc mult la acele persoane care sufera din cauza aceasta si stiu ca sunt destule. Sper ca sa isi dea seama intr-un fel sau altul ca viata e plina de oportunitati si ca merita sa lupti pentru a le avea.
Afara ploua. Ma uit la ceas... e ora 23:22 si vreau sa dorm. De ceva timp incoace e imposibil sa ma bag in pat fara ca sa nu trec pe la patutul in care doarme Albertin al meu. Are aproape 4 luni si chiar daca existenta lui imi zice fara echivoc ca timpul trece si pentru mine, pot spune fara nici un fel de dubiu ca el este decizia cea mai buna la care am putut sa iau parte.
0 comentarios:
Trimiteţi un comentariu